Numerele sacre, Ştiinţa semnelor şi Antichitatea

25 feb. 2019, dorel bîrsan
sistem solar

        Citind informaţiile din aceste pagini e firesc să apară întrebarea: de ce unele numere sunt sacre şi altele nesemnificative şi banale? Răspunsul este simplu, deoarece devenirea materiei şi universului se face în proporţii bine definite prin numere, iar cele care se repetă la mai multe nivele de organizare a materiei sunt sacre, regăsindu-se în toată Creaţia. Chiar constantele fundamentale ale materiei sunt numere sacre, deoarece sunt valori numerice unice şi invariabile în timp şi tocmai de aceea le numim constante ale naturii. De asemenea, numerele sacre au o legătură matematică între ele, prin intermediul altor numere semnificative.

            Unul dintre numerele sacre înscrise în Piramida-Keops este încifrat în înălţimea sa de 5813 degete piramidale. El reprezintă constanta gravitodinamică de cuplaj ce poate fi calculată din sistemul solar, dar şi teoretic, în baza Teoriei Gravitodinamice, expusă sumar în paginile acestui site (aici).

            Se vede că această constantă conţine numere din şirul lui Fibonacii (5-8-13) şi la fel de semnificativ, ea poate fi exprimată prin înmulţirea altor numere semnificative, cum ar fi numărul π, numărul de aur φ şi numărul obsesiv Ω al Piramidei-Keops.

                                      5813 = 4 π φ Ω.

Prin această dependenţă de 5813 şi de celelalte numere cunoscute, factorul obsesiv devine şi mai misterios, căci (deocamdată) este greu de prezis ce semnificaţie fizică ar putea avea. Deci şi numărul obsesiv, înscris în monumente de pe întreaga planetă (285,79135 d.p. = 7,266 m) este un număr sacru.

Spre exemplu, numărul 5813 apare încifrat, în afară de Piramida-Keops, în Sanctuarul Mare Rotund al dacilor, dar redus de 10 ori (raza sanctuarului are 14,78 m, adică 581,3 degete). De asemenea, numărul reprezintă ½ dintr-o pletră grecească, măsura din care romanii şi-au definit sistemul de unităţi pentru lungime. Datorită acestui fapt sistemul de unităţi al romanilor avea adiacenţă cu măsurile Marii Piramide egiptene, căci o milă romană era egală cu 10 măsuri ale înălţimii Piramidei, un pas era 1/100 din înălţimea ei, iar pes-ul roman (piciorul roman) reprezenta 1/500 din aceeaşi înălţime.

            Dar faptul bulversant este acela că acest număr sacru apare încifrat şi în parametri fizici şi dinamici ai unor aştri din sistemul solar. Spre exemplu, satelitul marţian Phobos are numărul de cuantificare al orbitei egal cu 581,3 unităţi, iar satelitul Deimos are circumferinţa de circa 100.000 mile romane de 1478,5 m.

            De asemenea, satelitul lui Jupiter S/2003 J 19 are raza orbitei sale de 23.523 Km, ceea ce face ca circumferinţa orbitei sale (considerată circulară) să fie de fix 100 milioane mile romane (sau piramidale, căci o milă cuprinde 10 măsuri ale înălţimii Piramidei-Keops, după cum am arătat). Măsura coincide şi cu raza medie a orbitei Pământului, care are tot 100 milioane de mile romane, cu o abatere de +1%.

            Evident că aceste încifrări, la nivelul sistemului solar, nu sunt coincidenţe şi nu pot fi puse pe seama întâmplării, deoarece ele se repetă în mai multe situaţii. Mai degrabă cineva (o Inteligenţă Cosmică) înzestrată cu voinţă şi o putere de creaţie colosală, a creat sistemul solar implementând aceste SEMNE sau peceţi cu care „Lucrarea Soarelui” a fost pecetluită. Evidenţierea lor era posibilă în baza unei „ştiinţe a semnelor”, iar civilizaţia antediluviană le descoperise şi le-a înscris în măsurile piramidelor de pe întreg pământul, căci Enoh (sau Eno la geto-daci) vorbeşte primul despre această ştiinţă învăţată de oameni de la vizitatorii cereşti coborâţi pe pământ înainte de ultimul Potop.

            Un alt număr sacru înscris obsesiv în sistemul solar, în Piramida egipteană, în sanctuarul Mare Rotund al dacilor şi în Templul lui Jupiter, construit de romani în Liban, este numărul 365,24155.

            Acest număr apare încifrat foarte precis în măsura laturii de la bază a Marii Piramide (exprimată în coţi sacri), care are 365,24155 coţi. La fel de precis, dar multiplicat cu 10, numărul apare şi în circumferinţa Sanctuarului Mare Rotund de la Sarmisegetuza (3652,4155 degete piramidale). A fost o surpriză şi pentru mine, când l-am descoperit în măsura laturii mari a Templului lui Jupiter, ridicat de către romani pe o terasă din pietre enorme (preexistentă) la Baalbek. Latura are 108 m, ceea ce reprezintă exact 365,24155 picioare romane de 0,2957 m. Neconcordanţa este de numai 1,9 mm, căci calculul exact arată că 108,0019 m echivalează corect cu 365,24155 pes.

Este posibil ca orbita Pământului a fost şi ea calibrată pe numărul sacru în discuţie şi de aceea raportul dintre durata perioadei revoluţiei sale în jurul Soarelui şi perioada rotaţiei este aproximativ egală cu acest număr. Faptul că azi acest raport este un pic mai mare, fiind de 365,242198 rotaţii (zile), se poate datora unei expansiuni a orbitei Pământului, şi dacă s-ar cunoaşte cu precizie rata relativă a expansiunii, s-ar putea determina timpul scurs de la momentul când acel Agent Inteligent a calibrat orbita Terrei pe numărul sacru 365,24155.

În realitate acest număr reprezintă o constantă de timp a Galaxiei pe care acei constructori de piramide din neolitic au dorit să ne-o transmită. De aceea poate numărul a fost încifrat şi în parametri planetei noastre (ca număr de rotaţii/zile ale unui an tropic). În trecut exista şi o unitate de timp mai mare, care avea exact 365,24155 ani şi se numea An divin sau Vreme şi e posibil că latura Piramidei-Keops are referire tocmai la 25 de Vremi [25 x 365,24155 ani = 9131 (ani)], perioadă de timp ce ar putea avea legătură cu ciclicitatea catastrofelor care se petrec pe Terra

               Dar acest număr sacru are o mare importanţă în univers din moment ce el a fost încifrat până şi în măsurile Soarelui. Spre exemplu, 365,24155 raze ale Soarelui echivalează cu fix 1013 degete piramidale. Altfel spus, există raportul:

formula

            Conform astronomilor moderni, raza Soarelui este de 696.000 Km, ceea ce arată că acesta s-a micşorat în raport cu momentul „naşterii” lui cu 153 Km, fapt veridic, deoarece Soarele, ca orice stea, se consumă în timp prin diversele emisii radiative şi de substanţă. Dacă vom împărţi o măsură de 1013 coţi piramidali la raza Soarelui (valoarea mărită cu 153 Km, conform relaţiei de mai sus) rezultă:

formula 3

Valoarea acestui raport este numeric egală cu măsura în degete a laturii Marii Piramide egiptene. Cu alte cuvinte, 9131 de raze solare echivalează cu 1013 coţi piramidali, respectiv cu 6,3566 · 1012 m sau 42,49 UA (unităţi astronomice; 1 UA = raza orbitei Pământului). Relaţia precedentă se poate interpreta, la fel de corect,  în ideea că raza Soarelui reprezintă a 9131-a parte din raza sistemului solar, căci cele 42,49 unităţi astronomice coincid cu centura Kuiper, considerată limita sistemului solar.

Puteau oare să apară aceste proporţii din pură întâmplare? Altfel suntem obligaţi să acceptăm că ele au fost implementate de cineva, iar sistemul solar şi toate astrele sale sunt create şi nu s-au plămădit în virtutea hazardului. Şi de ce mereu dăm peste aceleaşi numere, regăsite şi în măsurile Marii Piramide egiptene?

Apare evident că Soarele nu putea încifra din întâmplare o constantă a Galaxiei, care este numărul 365,24155, şi apariţia acestui număr în măsurile lui nu poate fi interpretată decât în ideea că a fost implementată de Cineva, care a creat această stea a sistemului nostru solar şi i-a dat dimensiunile dorite. Înţelegem astfel, la un alt nivel, de ce Iov îl numea pe Creator „Cel ce îşi pune pecetea peste stele”. Iar mesajul lui Iov vine dintr-un timp antediluvian, când oamenii ştiau de semnăturile inteligente cu care a fost pecetluit sistemul solar şi idolatrizau aceste semne (peceţi) înscriindu-le în monumente şi temple.

            În „Cartea Jubileelor” scrisă de Enoh şi salvată de Noe în arca sa, apare o referire la faptul că fragmente din ştiinţa semnelor, rămase de la antediluvieni, au fost găsite de unul din nepoţii lui Noe, pe nume Kainam, înscrise în piatră, iar acesta a vrut să le copieze, dar Noe nu i-a dat voie, spunând că are interdicţie de la Veghetori să preia astfel de informaţii de la antediluvieni. Oare Veghetorii nu doreau ca oamenii să afle că acel Agent Inteligent, care a creat sistemul solar, a pus semne şi peceţi numerice asupra Lucrării Sale, asumând-o? De ce trebuiau ascunse semnele din astre, care, în fond, sunt semnătura secretă a Creatorului sistemului solar?

Poate vom afla de ce în viitor, căci Enoh afirmă că atunci când va fi revelată taina acestor semne „Stăpânii pământului vor înceta de a mai avea putere şi autoritate„. Sau infiltrat pe Terra alţi stăpâni, care nu sunt stăpânii de drept ai sistemului solar şi nu au nici o legătură cu semnăturile secrete din astre? Rămâne de văzut ce vrea să spună Enoh şi de ce, tot în acest timp, al revelării semnelor din stele,  „Rasa sfântă şi binecuvântată va coborî din înălţimea cerului şi generaţia ei va locui laolaltă cu fii oamenilor”.

            Iisus ne atenţionează că descoperirea semnelor (Luca:21/25] anunţă A Doua Sa Venire pe Pământ. Şi iată semnele au fost revelate, sunt reale!

            Mai mult decât atât, părintele Arsenie Boca a profeţit expres că aceste semne, „care vor depăşii cu mult concepţia materialistă despre lume” vor fi revelate din România, la puţin timp după moartea sa. (eu le-am evidenţiat prima dată în 2003 şi le-am făcut publice abia în 2017, în cartea „Mesajul atlanţilor”, la care fac referire în aceste pagini).

        Se pare că antichitatea încă nu uitase cu totul de numerele sacre ale antediluvienilor şi de aceea ele mai apar încifrate în temple şi sanctuare, după cum am arătat mai sus. Anticii au căutat chiar să definească nişte etaloane de măsură legate de numerele sacre, cum era mila romană, piciorul sfânt mesopotamian de 0,3249 m, ori Vremea, o unitate de timp care cuprindea 365,24155 ani.

            Despre semnele înscrise în astrele sistemului solar vorbeşte explicit Enoh, în cartea sa şi în „Cartea Jubileelor”. El arată că ştiinţa semnelor a fost învăţată de la Akibeel, unul din cei 200 de „copii ai cerului” care coborâseră pe Pământ în vremea sa.

            Informaţiile sunt bulversante, dar sunt adevărate, după cum dovedesc în cărţile la care fac referire AICI, articolul de faţă fiind numai o relatare sumară, care să vă trezească interesul pentru aceste cărţi.

            Semnele cerurilor trebuie cunoscute de toţi oamenii, dar mai ales de atei, căci pentru ei sunt dovada aşteptată că Dumnezeu există şi chiar şi-a pus semnătura asupra Creaţiei Sale, semnătură ce poate fi evidenţiată pe calea ştiinţei, adică în limbajul predilect al celor care idolatrizează ştiinţa şi cuceririle ei, însă refuză să vadă sursa unică din care s-au născut toate lucrurile, şi care este Dumnezeu.

Mai multe informaţii despre acest subiect le puteţi găsi în cartea „Mesajul atlanţilor şi în cartea „Miraculoasele etaloane de măsură ale geto-dacilor care va apare curând la Editura ePublishers.

Reclame