Involuţie

composing-2434042__340

 

Căderea e blazonul astei ere,
În necredinţă şi deşertăciuni,
În dragoste de bani şi de avere,
Dispreţuind iubirea din străbuni.

E lumea-n criză de sinceritate
Şi adevărul lumii tot mai strâmb,
Rostit de oameni din modernitate,
Cu haine noi şi suflete de plumb.

Democraţie, libertate, lege,
Răstălmăcite-s toate, doar minciuni
Întortocheate, spre a nu-nţelege
Că adevăru-i aruncat la câini.

Doar legi făcute spre a fi-ncălcate,
Spre a te prinde-n laţ hoţeşte
Şi-a te deposeda de demnitate,
Căci azi, dreptatea, banul o plăteşte.

Mai strâmb e dreptul decât niciodată,
Iar ce e bun, e fals şi imoral,
Doar nebunia este respectată
Şi cultul oamenilor de scandal.

Se-anunţă-un secol greu şi-nfometat.
Morala lui? O vorbă de prisos.
Vor decima şi câinii din regat,
Să nu îi concureze la vre-un os.

De veţi gândi că nu e nimic sfânt
Dispreţuind natura, râul, ramul,
Ar trebui să ştiţi că pe pământ,
Jivina cea mai jalnică e Omul.

Pământu-i mic şi n-o să-l mai încapă,
Orgolii hâde-l mână în galop,
Rănită, Gaia, copii şi-i îngroapă
Şi lacrimile ei se fac potop.

Maica-Pământ cât o putea să-ndure
Termita-Om, cu drujbele-n concert?
De vom tăia şi ultima pădure,
Ne-om dezvolta durabil în deşert?

Nu ştim exact ce va urma anume,
Dar într-o bună zi din viitor,
Vom da tot aurul din astă lume
Pe-un strop de apă dulce, lucitor.

Trăim inerţi în era decăderii,
Tot aşteptând să vină-un Avatar
Şi de-om ajunge-n culmea disperării,
Să-nchidă lumea pentru inventar.

Pierduţi în necredinţă precum Nietzsche,
Care pe Dumnezeu îl vede mort,
Toţi antihrişti-ncep să se ridice,
Să-nfulece cireaşa de pe tort.

E ceas târziu şi zorii nu mai vin
Şi genele cad greu peste-amintiri,
Atomicele bombe zac în scrin,
Ca zestre următoarei omeniri.

Bîrsan Dorel
3 ianuarie 2014

 

Reclame